Umiditatea reprezintă vaporii de apă din aer. De cele mai multe ori este invizibilă, dar în unele cazuri poate fi văzută ca ceața la sol. Și efectele ei sunt vizibile, ca în cazul condensului, când excesul de vapori din aer formează particule de apă pe suprafețele reci. În plus, aerul poate ține doar o cantitate limitată de vapori de apă, iar aceasta depinde de temperatura aerului. Cantitatea efectivă de umezeală din aer este descrisă ca umiditate relativă în procente, 0 însemnând absența totală a umidității, iar 100 nivelul maxim de vapori pe care îl poate ține aerul la temperatura curentă. Cu cât este mai rece, cu atât este mai mică cantitatea maximă de apă pe care o poate ține aerul.
Un nivel bun al umidității variază între 50 și 60%. Dacă mențineți acest interval de umiditate acasă, dumneavoatră și familia dumneavoastră veți avea cel mai bun confort.
Efectele umidității reduse asupra sănătății și confortului dvs.
Când nivelul umidității scade sub 40%, mediul este uscat. La temperaturi mai joase, umiditatea redusă vă va usca pielea și va cauza iritații și disconfort.
Efectele umidității ridicate asupra sănătății dvs.
Pe de altă parte, când nivelul umidității este mai mare de 65%, mediul este umed. Umezeala rămâne în colțuri și condensul se acumulează pe ferestre, apoi se scurge pe suprafețele sensibile, determinând putrezirea și mucegăirea lor, înmulțirea bacteriilor și alte consecințe negative care se pot răspândi ușor. Acarienii, de exemplu, sunt vietăți micuțe invizibile ce trăiesc în mobilă moale precum paturile, tocurile, covoarele și hainele, și apar de obicei la niveluri de umiditate de peste 70%. Mediile cu mucegai și acarieni pot înrăutăți simptomele de astm și alergie.
Mediul din jurul dumneavoastră are un rol important în sănătatea familiei dumneavoastre. Este important să mențineți un nivel potrivit de umiditate ca să oferiți cel mai bun confort. Dacă știți sau bănuiți că aveți umiditate prea mare, lăsați absorbantele de umiditate să vă ajute să mențineți tot timpul un mediu stabil și plăcut în locuința dumneavoastră.